Femeie din Bacău, arestată pentru omor, după ce și-a înjunghiat de trei ori în spate concubinul

Femeie din Bacău, arestată pentru omor, după ce și-a înjunghiat de trei ori în spate concubinul
Publicat: 12/05/2015, 22:21

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, femeia din localitatea Scărișoara a reacționat violent după ce concubinul său a aruncat înspre ea cu o cană și a lovit-o cu pumnii în față, reproșându-i faptul că stă degeaba în pat fără să lucreze prin casă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, femeia, în vârstă de 40 de ani, a luat un cuțit de pe masă și i l-a înfipt de trei ori în spate bărbatului cu cinci ani mai tânăr, acesta prăbușindu-se într-o baltă de sânge.

Aflat la joacă împreună cu alți copii din sat, fiul femeii, în vârstă de 13 ani, a intrat în locuință în urma scandalului auzit din stradă, surprinzându-și mama în timp ce încerca să îi acorde primul ajutor concubinului.

„Minorul a fost cel care a sunat la numărul de urgență 112 pentru a solicita o ambulanță, al cărei echipaj a constatat decesul bărbatului de 35 de ani. Scandalurile dintre cei doi, victimă și autor, erau frecvente, relația de concubinaj fiind una foarte tensionată”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Cristinel Ciocântă.

Reținută inițial de către procurori, femeia a fost prezentată în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă. Magistrații Tribunalului Bacău au acceptat propunerea și au emis pe numele femeii un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de omor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Maghiarii AU PRIMIT INTERZIS chiar în România. Decizia drastică luată chiar astăzi, 20 MAI
Andreea Tonciu, în pragul divorțului. De ce se destramă căsnicia
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×